Date Semnificative
1933
- Se inființează secția de înot și polo a clubului sportiv ILSA, aparținând de fabrica cu același nume
- Ravasz Pal de la MTK Budapesta devine primul antrenor al noului club
1933-1938
- Înotătorii și poloiștii de la ILSA se antrenează la bazinul Igiena, singurul bazin acceptabil al orașului
- Primii campioni de înot ai orașului Timișoara: Bohunitzky Laszlo, Sallai Zsuzsa, Püllök Jenő, Fisher Dezső
- Echipa de polo a clubului ILSA se remarcă drept una din cele mai puternice din țară
1938
- Bazinul Igiena se închide definitiv
- Neavând unde să se antreneze, ILSA se retrage din toate competițiile de înot și polo
- ILSA decide să-și construiască un bazin propriu
1939
- Noul bazin e inaugurat la inceputul verii
- Freund Emerich preia funcția de antrenor al echipelor de înot și polo
1940
- Bohunitzky Laszlo câștigă patru titluri de campion național la înot
1941-1945
- Cel de-al doilea Război Mondial afectează în mod grav activitățile sportive ale clubului
- ILSA participă la campionatul național din 1943 cu o echipă redusă numeric
1945
- Freund Emerich devine Secretarul General al Federației Române de Natație și pleacă de la ILSA
- ILSA oferă internaționalului maghiar Török Gabor postul de jucător și antrenor al echipei de polo
1946
- Condusă de Török Gabor, echipa de polo câștigă primul ei titlu de campionă națională
1947-1951
- Condusă tot de Török Gabor, ILSA câștigă încă cinci titluri consecutive de campioană națională
- Alți jucători cheie: Norman Zoltan, Adalbert Stănescu, Weinreich Lazăr, Retscher Adalbert, Novak Jozsef, Octavian Iosim, Bohunitzky Laszlo, Molnar Endre, Balint Adalbert
1952
- Având în formație câțiva jucători de la ILSA, echipa CCA București pune capăt șirului de victorii timișorene
- Olimpiada de la Helsinki: Patru jucători de la ILSA (Török, Norman, Iosim, Hoszpodar) în naționala României
- Olimpiada de la Helsinki: Timișoreanul Novak Jozsef devine primul participant olimpic al natației românești
1945-1955
- Înotătorii de la ILSA câștigă multe titluri de campion republican
- Jucătorii de la ILSA formează scheletul echipei naționale de polo
- Componenți ai echipei naționale de înot: Novak Jozsef, Lucian Bagiu, Lovas Peter, Titus Groza, Greiner Dolfi, Octavian Iosim, Mozes Simon, Wiener Margareta (Weinreich), Reiser Margareta, Grellneth Edith
1955
- Török Gabor pleacă de la ILSA și se alătură echipei Voința Timișoara
1956
- Olimpiada de la Melbourne: Hoszpodar Zoltan participă la a doua sa Olimpiadă (era deja plecat de la ILSA)
1957
- Echipa de polo retrogradează în Divizia B
- Adalbert Stănescu devine antrenorul echipei de polo
1957-1973
- Echipa de polo oscilează între Divizia A și Divizia B
1960
- Török Gabor se retrage din activitatea sportivă
- Antrenată de fostul ilsist Balint Adalbert, echipa de polo a României ocupă locul V la Olimpiada de la Roma
1960-1964
- Înotătorii Ladner Robert, Gerhard Götter, Codruța Sala, Baneth Peter Ivan și Doina Penția devin campioni naționali
1964
- Koszta Ladislau câștigă primul său titlu de campion național
- Koszta Ladislau e rebotezat Vasile Costa în presa de circulație națională (fără acordul său). Acest nume fals apare în presă de-a lungul întregii sale cariere sportive
1967
- Schimbare de antrenor: Adalbert Stănescu este înlocuit cu Török Gabor, ca urmare a declinului echipei de polo
1968
- Adalbert Stănescu preia din nou cârma echipei de polo
1965-1972
- Koszta Ladislau câștigă mai multe titluri de campion național și stabilește recorduri republicane
- Recordul republican stabilit de Koszta în 1968 la 100 metri bras rămâne în picioare timp de 18 ani
1968
- Koszta Ladislau și antrenorul său, Lovas Peter, participă la Olimpiada de la Mexico City
- La Olimpiadă, Koszta se califică în semifinalele probei de 100 metri bras
1969-1972
- Koszta Ladislau câștigă trei medalii de aur la Jocurile Balcanice
- Koszta Ladislau se califică în semifinalele Campionatelor Europene de Natație
1967-1972
- Frații Rolik (Feri și Karcsi) devin campioni naționali la înot
- Frații Rolik reprezintă România în mai multe concursuri internaționale
1970
- Vechiul bazin în aer liber devine unul acoperit
1971
- Antrenorul Lovas Peter se stabilește în Germania
- Codruța Sala și Doina Penția devin antrenoarele înotătorilor de la ILSA
1972
- Koszta Ladislau se retrage din activitatea competițională
1972-1974
- Spatista Karin Parutsch devine campioană națională și câștigă medalia de aur la Jocurile Balcanice
1975
- Nou-inauguratul bazin acoperit din zona Circumvalațiunii atrage un număr de înotători de la ILSA
1968-1983
- Înotătorii Toth Timea, Toth Andrei, Carmen Alexe, Christine Seidl, Holger Habetler, Daniela Roșca, Kerezsi Ildiko, Charlotte Cioclei, Areti Costa, Stern Aurica, Mirela Lupu, Friedman Alexandru și Szabo Gabriel câștigă mai multe titluri de campioni naționali. Unii dintre ei reprezintă România în competiții internaționale.
1973-1984
- Alexandru Cinteanu devine antrenorul echipei de polo
1973-1999
- Echipa de polo continuă să oscileze între Divizia A și Divizia B
1981
- Ultimul grup de înotători de la bazinul ILSA se mută la bazinul din zona Circumvalațiunii
1984-1999
- Iuliu Olac preia postul de antrenor al echipei de polo
1999
- Echipa de polo a clubului ILSA se desființează